De
ce sa participam la viata comunitatii?
Pe conturul sters al realitatii ne asternem
un parcurs existential ce-l inghesuim parca in umbra vietii noastre inguste. Nu avem o
scena a succesului caci pastram un zambet
ingaduitor si lasam paienjenii sa-si teasa
panza nestingheriti. Eliberam doar, din cand in cand, o indignare generala si
cotrobaim prin constient dupa o cutezanta uitata. Suntem lucizi in luarea
deciziile noastre, dar refuzam adesea sa ne scuturam din somnolenta in care ne
aduc ceilalti.Si, totusi, stim ca vulnerabilitatea ne arata ca nu am decazut pana
acolo unde sa suportam orice.
Avem momente cand ne pasa chiar si de
amanunte de mult uitatem, insa avem momente cand nu izbutim sa zarim nici macar
persoana noastra. Cu toate acestea, ne lipseste forta cu care sa maturam cu
privirile salile intregi in care fiecare membru se epuizeaza pentru comunitatea
sa.
Invatam adesea ca, daca avem un mers
ghemuit, nu riscam nimic, insa pierdem puterea de a ne inalta. Ramanem cu
aceleasi retineri ruginite de o vreme care ne depaseste parca prea usor.
Astfel, clocotim in dorinta de a sti unde ne indreptam, dar ramanem doar cu
privirea pironita spre intrebare.
Revolta nu exista atata timp cat nu exista
implicare. Caci altfel, contemplam o victorie ce nu ne apartine. Alegem sa
privim descumpaniti o decizie ce ne prabuseste, insa nu rasturnam
perspectivele- ci doar ne conformam.Sau poate mai aspru: tindem spre o epuizare
precoce invocand impedimente si intorcem fata de la ce sa petrece in jurul
nostru.
Furisam insa o privire spre mirajul
satisfactiei. Deschidem larg ochii cand totul se indreapta spre soare si ne
lasam sufletul sa rada copilaresc. Stim ca doar impreuna o piesa de teatru
depaseste bariera repetitiilor. Invatam incet sa culegem roadele fiecarei
decizii sau sa scuturam buimaci cand norii ne surad meschin. Adunam insa
fiecare experienta si asteptam aparitia unei noi himere.
Si, totusi,
se spune ca sunt momente , care nu imbatranesc si nu mor, pe care
dintele vremii nu le musca, cel putin in marginile vietii noastre. Importanta
lor e esentiala caci sunt momentele pe care le imortalizam prin participarea
noastra la ele. Indraznim atunci sa fortam o miscare de continua pendulare,
ravnind parca la hipnotizarea unui viitor. Stim ca e vremea in care mainile
crispate ating certitudinea si invaluiesc prioritatile fiecaruia dintre noi.
Nimic nu se strabate cu o minte tocita de indiferenta, insa multe isi gasesc
schimbarea in fosnetul implicarii.
Zarim stangaci si tragerea cortinei cand
dupa fiecare rascolire in cautarea unei solutii am dat de lamuriri, satisfactii
si compensari. Infruntam in cele din
urma si riscul ratacirii in anonimat, caci
amagim si bruma de echilibru ce parea necrutatoare. Definindu-ne,
asadar, identitatea in raport cu viata
comunitatii implicarea devine o prioritate pentru fiecare dintre noi.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere